PARC AVENTURĂ RÂUȘOR

Cei dornici să obţină o porţie bună de adrenalină, pot face o plimbare până la Râuşor (lângă Baza Salvamont).

Traseul suspendat este deschis indiferent de perioada anului, iar pentru parcurgerea lui  trebuie să ai doar un pic de curaj, multă voinţă şi, mai ales, trebuie să respecţi cele câteva reguli de bază pe care ţi le spune, înainte de a te lansa în mica aventură, supraveghetorul.

Traseul a fost realizat într-o manieră „eco”, fără niciun cui. Lupta cu propriul simţ al echilibrului, cu propria-ţi frică şi cu dorinţa ta de a merge până la finish începe cu un „pod indian”, urmat de butucii suspendaţi şi plasa de pescar. O dată ce-ai ajuns la capăt, eşti recompensat cu o coborâre în tiroliană, pe o lungime de 85 de metri.

Trebuie să vă anunţaţi intenţia de parcurgere a traseului la Baza Salvamont din Râușor (0254 890 600). Pentru grupuri de două, trei, patru persoane se asigură un supraveghetor. Pentru grupuri mai mari, sunt cel putin doi supraveghetori.

Traseul se parcurge doar cu echipament de protecţie, care se închiriază cu 30 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii. Durata de parcurgere este cuprinsă între 50 de minute şi două ore, în funcţie de abilităţile fizice ale fiecăruia.

GALERIE FOTO

LOCALIZARE

Meniu