Turnul de la Răchitova

Merită să urcaţi pe dealul vulcanic de la Răchitova!

Nu numai că puteţi admira împrejurimile, dintr-un punct de belvedere, dar puteţi vedea şi ruinele cetăţii medievale de aici.

Ca şi în cazul altor fortificaţii ridicate de nobilii locali din zonă, şi la Răchitova a fost construit pentru început doar un turn-locuinţă din piatră. Cu timpul însă, alte cetăţi din Ţara Haţegului au fost întărite cu ziduri de incintă. Dar familia nobiliară de la Răchitova, slăbită financiar de conflicte interne, nu şi-a permis acest lucru.

De aceea turnul-locuinţă a fost aici împrejmuit cu un şanţ şi un val de pământ cu palisadă. Ce era o palisadă? O înşiruire de pari de lemn, înfipţi în pământ, care semăna mai degrabă cu un gard decât cu un zid de cetate.

Astăzi se mai păstrează încă, o parte din zidurile turnului. Se pot observa chiar şi urmele şanţului şi ale valului de pământ.

Localizare

DESCOPERĂ PATRIMONIUL CULTURAL

Meniu